Ocupații și meserii în Roman, sec. XIX și început de secol XX

Când vine vorba de progresul civilizației urbane, ne despart atâtea de înțelegerea reală a primelor activități meșteșugărești și ocupații din târgul Romanului! Este unul din punctele sensibile ale felului în care creierul uman a ajuns să reacționeze în fața istoriei vechi a locului comun din care ne tragem, arborând tot mai des ignoranța în locul cunoașterii și pasivitatea în locul curiozității. Bombardamentele tehnologice din ultimii 20 de ani ai noii ere digitale au reușit să distanțeze omul tocmai de originile sale, care îi definesc trecerea prin lume, atrofiindu-i resursele inepuizabile de imaginație și flux creativ. „Cine sunt?” a devenit „Ce importanță are?”, iar „De unde vin?” s-a transformat în „ Ce mă interesează pe mine?”. Mă încăpățânez să deslușesc poveștile trecutului romașcan, într-o modalitate cât mai abordabilă, pentru că de această descifrare a moștenirii identitare are nevoie sufletul să-și găsească liniștea, iar mintea să întrevadă viitorul. Este, dacă vreți, paradigma viețuirii noastre pe un meleag încărcat de istorie, dar atât de încercat de cotiturile ei.

În vremurile în care britanicii începeau să simtă din plin avântul economic al revoluției industriale, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, românii încă nu puseseră bazele unui stat unitar independent, iar conducerile la cârma Moldovei și Țării Românești erau asigurate succesiv de nocivele domnii fanariote. Economia noastră se reducea la agricultură, în proporție de 90% , și câteva bresle de meșteșugari. Abia după venirea pe tron a M.S. Regelui Carol I, revoluția industrială a început să-și facă simțită prezența și în cele două provincii românești. Vreme de 50 de ani, din 1866 și până la intrarea României în Primul Război Mondial în 1916, au avut loc transformări uriașe în etape distincte de dezvoltare industrială. Caracterul monolitic agricol al economiei autohtone era, în sfârșit, spulberat.

Să vedem acum unde se situa târgul Roman în acest context istoric. Conform Catagrafiilor Vistieriei Moldovei cu privire la Ținutul Romanului, la 1831 erau menționați 672 de contribuabili romașcani înregistrați cu diferite ocupații în cele 4 mahalale ale târgului. Iată lista exactă cu numărul lor pentru fiecare mahala [termen care îl precede pe cel de cartier, apărut după 1930].

Mahalaua Popăuți

Mahalaua Popăuți avea un număr total de 245 de birnici corporați [persoane angajate în afaceri proprii, supuse birului, un fel de intreprinderi individuale din prezent], din care 153 erau muncitori, 27 precupeți, 21 ciubotari [meșteri care confecționau sau reparau ciubote], 9 cârciumari, 7 croitori, 6 cizmari, 6 pietrari [zidari], 5 cojocari [persoane care confecționează sau vând cojoace], 3 tăbăcari [muncitori specializați în tăbăcirea pieilor], 3 olari, 3 teslari [tâmplari] și câte un fierar și harabagiu [căruțaș plătit să transporte cu harabaua – tip de căruță mare – mărfuri sau oameni].

Mahalaua Târgu Vitilor

Mahalaua Târgu Vitilor avea un număr total de 152 de birnici corporați, din care 86 erau muncitori, 20 precupeți, 19 ciubotari, 9 croitori, 5 tăbăcari, 4 harabagii, 3 teslari și câte un cojocar, pietrar, pitar [brutar], cârciumar, lăcătuș și curelar [meșter care confecționează și întreține curele, hamuri și alte articole din piele].

Mahalaua Mohorănii

Mahalaua Mohorănii avea un număr total de 155 de birnici corporați, din care 104 erau muncitori, 14 cârciumari, 8 cojocari, 8 ciubotari, 7 olari, 4 croitori, 4 precupeți, 3 harabagii și 3 cărămidari.

Mahalaua Armenească

Mahalaua Armenească avea un număr total de 120 de birnici corporați, din care 48 erau muncitori, 35 precupeți, 10 posesori de moșii, 9 ciubotari, 6 cârciumari, 4 croitori, 3 cojocari, 2 teslari și câte un pietrar, olar și blănar [meseriaș care lucrează sau vinde blănuri].

La 1895, în Textul-Atlas al Județului Roman, realizat de institutorul ieșean Constantin Tincu și aprobat de Ministerul Instrucțiunii și Cultelor, este menționat că “lucrarea pământului ține întâiul loc printre celelalte îndeletniciri ale locuitorilor județului Roman”. Iar (…) “cultura legumelor pe unele locuri este foarte îngrijită”. De asemenea, menționează autorul, “din mai multe localități se scoate piatră bună pentru zidiri și nisip de bună calitate”, iar “rotăria, lemnăria, olăria, cum și alte meserii, se obicinuiesc în mai multe localități din județ”.

Peste 16 ani, în 1911, manualul Geografia Județului Roman, redactat de inspectorul școlar L. S. Mătăsariu, ne redă o imagine ușor îmbunătățită a îndeletnicirilor romașcanilor de la debutul secolului XX: “a treia parte din locuitorii acestui oraș se ocupă cu agricultura și creșterea vitelor”. Apoi aflăm că “în Roman se află numai industria mică (manuală): croitoria, cizmăria, zidăria ș. a.”. Imediat, revine însă cu precizarea că “în Roman se află și o fabrică de zahăr” [în funcțiune încă din 1900 – n.n.]. Mai aflăm că “unii oameni se mai ocupă și cu muingeria și fabricarea săpunului”. De departe cea mai neașteptată și ilară preocupare profesională, muingeria se voia a fi, de fapt, mungerie [fabricarea lumânărilor de seu], iar romașcanii noștri erau simpli mungii [lumânărari]. Ca să vedeți ce importanță poate avea o singură vocală, introdusă din greșeală sau neatenție în mijlocul unui cuvânt, fie el și arhaic…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s