Roman – Orașul din Palma Maicii Domnului

„Văzută de sus, vatra Romanului e o imensă livadă sădită între apele Moldovei și Siretului… marea și patriarhala livadă a târgului în care părinții m-au conceput, dăruindu-mă apoi vieții. Și rotindu-mi privirile pentru a îmbrățișa de-a pururi totul mi-am înțeles firea: a încolțit și a răsărit în dulcea și blajina livadă a Romanului.” (Haralamb Zincă, în 1974)

Pornești pe căi pe care nu te așteptai să le străbați. Apoi, uiți că aparții unor meleaguri milenare, faci pasul următor și nu te mai gândești la ce a fost. Acoperi cu dezinvoltură fiecare luminiș al faptelor mărețe, fiecare rază care a înălțat prezentul, fiecare ecou mărinimos al istoriei. Te lași purtat de valuri, nesocotind curenții vitregi care te pot doborî într-o secundă. Când te trezești, imaginile care îți asaltează ochii minții sunt doar fărâme de locuri, oameni și întâmplări.

Încerc să primesc aroma orașului așa cum generații la rând au făcut-o înaintea mea. Mă plimb fără grabă, recunosc spații, copaci, păsări, și respir vârtejul de aer care îmi inundă celulele cu parfumul verdelui înflorit. Sunt copleșit de mărinimia naturii. Oricât aș încerca, nu-i pot descoperi nicio slăbiciune. E felul ei de a se revolta în fața sălbăticiei oamenilor, dăruindu-mi pofta asta imensă de a respira, de a o simți ca pe-o ființă dragă. Mă îmbrățișează, îmi șoptește, mă recunoaște după pașii agale și focul din mine. Suntem prieteni pe viață.

Nu pot să vă descriu sentimentul de liniște care mă cuprinde în luna iunie a fiecărui an. Este ca o opreliște de care sunt conștient, dar pe care nu o pot înlătura. Prind zilele-n sac și mă nimeresc în punctul mort din care nu mă pot elibera decât cu ajutorul ei – al naturii. Sunt serile în care tufele de iasomie acoperă discret orice urmă de îndoială, conducându-mă firesc pe aleile dinainte știute. Continuu să sper. Mă leagă de pământ, apoi, nesecatul izvor de bujori, limpezindu-mi mintea obosită. Aștept cuminte valul următor. Se înalță coroanele teilor într-o vâlvătaie parfumată ce nu-mi spune decât să inspir cu nesaț. Împing sentimentul vinovăției până la capăt și întineresc cu primii crini care mă atrag în grădinile visului. Corul petuniilor se prinde în joc și-și suflă din toți rărunchii odorul ademenitor peste asfaltul încins. În cele din urmă, reușesc să ating cerul cu sufletul dezgolit purtat de agățătoarea solie a Palmei Maicii Domnului.

Așa miroase o seară de iunie în orașul Roman. Ca o grădină a Raiului peste care s-au așezat oamenii în semn de venerație și cinstire. Cu mii de ani în urmă, am fost împroprietăriți fără să știm cu parfumul zeilor. Acum suntem vecini cu el. Cutreier cu gândul toate locurile ce mi-a fost dat să le văd, din țară sau de aiurea, și nu găsesc comparație cu ceea ce-mi este dat să simt seară de seară în vremea cireșarului romașcan. O cascadă de arome vegetale oferite gratis oamenilor dornici să simtă că trăiesc. În urmă cu 45 de ani, Haralamb Zincă – unul din fiii scriitori ai Romanului, transmitea lumii cum se vede orașul din Turnul Episcopiei: ca o livadă. Acum, livada s-a rărit și continuă să fie din ce în ce mai rară. Avem , în schimb, o grădină doldora de parfumuri naturale. Știu că cei mai mulți au uitat de exercițiul tihnei la vremea apusului. Și, totuși, suntem la fel – tu și cu mine. De aceea îți spun că merită să ne bucurăm împreună de revelația comună și să îți aduci aminte, chiar și din când în când, de aroma orașului din Palma Maicii Domnului.

Invitație – Dacă alegi să vizitezi Romanul în luna iunie, parfumul său nu te va dezamăgi. Aproape la fiecare scară de bloc, în fiecare curte, pe fiecare alee retrasă, sau pe străzile centrale poți admira grădinile înflorite și suspendate ale Palmei Maicii Domnului. Oamenii se îngrijesc de flori cu dragoste și ele îi răsplătesc răspândind un aer dumnezeiesc, înflorind chiar și de două-trei ori pe an. Este un spectacol olfactiv unic în țară pe care merită să-l tragi adânc în piept măcar o dată în viață!

Advertisements

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s