În căutarea timpului apus pe Domeniul Morțun de la Broșteni – Bahna

1919-2019, Centenar Vasile G. Morțun (I)

Oriunde ai căuta cu mintea și cu ochii, simți și vezi nedreptățile comise de samavolnicul regim comunist. Ele se încăpățânează să reziste timpului ca niște urme de fier încins pe trupul istoriei. Este și cazul memoriei lui Vasile Gh. Morțun – liberal de frunte al țării, fost ministru al Lucrărilor Publice și Internelor în momente de mare cumpănă istorică, un adevărat Mecena al culturii naționale, primul mare colecționar al României moderne, vizionar încă din 1919 al destinului Europei Unite. Născut la Roman, în 1860, nobilul politician își desăvârșește scopul vieții prin două mari obiective social-politice: legea agrară și legiferarea votului universal în România. Acest reportaj, în fapt un pelerinaj laic, reprezintă un demers independent de orice influență, care a prins contur doar din dragostea pentru meleagurile romașcane și fiii marcanți ai săi. Spre aducere aminte, reparație morală și recunoștință a unui nobil caracter, la 100 de ani de la moartea sa.     

Drumul cârpit și desfundat după ultimul potop de ploaie ne poartă spre Bahna – comuna din fostul județ istoric Roman, cunoscut drept locul de veci al lui V. G. Morțun. Căutăm un loc pe marginea șoselei ca să oprim și să întrebăm de el. Taman în fața bufetului comunal observ trei bărbați, între 50 și 70 de ani, care sorb cu sete din sticlele de bere. Am trecut de ora 10 și soarele începe să-și arate colții de sfârșit de iunie prin geamurile lăsate ale mașinii. Mă îndrept spre masa lor și încerc să-i iau prin surprindere, întrebându-i direct de ceea ce ne interesează. Privirile li se întâlnesc întâi mirate, apoi întrebătoare, ca și cum ar face un efort să-și amintească ceva ce n-au știut niciodată. Fiecare are varianta lui din care, nefiind de-al locului, nu am ce să înțeleg. Eu cunosc doar faptele descrise în puținele rememorări ale înmormântării marelui politician liberal, care nu precizează exact locul îngropăciunii sau cel în care odihnește în prezent. Cei trei încep să se contrazică vocal, bărbatul mai tânăr părând copleșit de argumentele celorlalți doi. Cu toate astea, el este cel care îmi propune să deslușească misterul mergând cu noi să ne arate locul știut, cu o condiție: să-l aducem înapoi. Cântăresc repede spusele lui, apoi pornim spre mașină împreună în căutarea lui Vasile G. Morțun al nostru.

Îl cheamă Adrian-Neculai Blanariu și are 46 de ani. De când l-am văzut, mi-am spus că seamănă perfect cu Firicel, personajul din „Las Fierbinți”. Chiar vorbește asemenea lui, repezit, cu propoziții scurte și o mină serioasă, din care îmi dau seama că vrea să ne impresioneze fără să depășească măsura. Îl simt. Atunci când tace pentru câteva secunde, o face respectând pe cel cu care dialoghează, în așteptarea momentului prielnic de a interveni folositor. Nu pare întotdeauna stăpân pe ceea ce spune, în fapt legende ale locului reluate oral din generație în generație, dar simt în felul în care povestește fala răzeșului de odinioară. Ne povestește vrute și nevrute, rigurozitatea depănată pe bancheta din față a mașinii pare să nu fie decât un debușeu în fața unor străini care au pășit în necunoscut. Îl ascultăm povestind cu tonalități care urcă și coboară asemeni drumului nostru spre ultimul popas al lui Morțun. Ne îndreptăm spre Broșteni.

Ajungem pe un drumeag înecat de apele revărsate, din care nu se mai cunosc acum decât urmele adânci ale tractoarelor încăpățânate să scormonească pământul fostei moșii Morțun. Ascultăm spusele lui Firicel al nostru și ne oprim la nici 300 de metri ca să privim băltoaca din stânga noastră pe care el o numește iaz. Orbecăim printre sălciile înconjurate de bălării și papura de un brun proaspăt, ițită din balta stătută. Aici, ne spune, că au fost mormintele inițiale ale celor doi soți – Vasile G. Morțun și Cornelia N. Morțun. Privim încordat, cu ochii pârjoliți de razele puternice, înspre locul cu pricina. Zăresc un trunchi doborât de furtună și le spun celorlalți că ar fi o șansă să înțelegem ceva din spusele omului dacă unul din noi se urcă pe bușteanul rostogolit în apă. Se repede chiar el să recucerească locurile prin care hălăduia de copil la prinsul peștelui în iaz. Acum îl vedem, în 3 secunde nu-l mai vedem oricât ne-am chinui. A ajuns tocmai în partea opusă a bălții, cea care mărginește una din laturile parcului dendrologic al Morțunilor. Apare după câteva minute cu aparatul cu care reușise să facă două poze. Mă uit, e puțin spre deloc, dar ne mulțumim cu orice fărâmă care ne permite să completăm piese lipsă din tabloul moștenit imperfect.

Ghidul nostru de Bahna ne explică ce a mai găsit la fața locului din cele două morminte ale boierilor pe care le-a privit de atâtea ori în copilăria sa: două urme de gropi pe care apa le-a acoperit aproape în întregime, iar stuful le-a năpădit ca o uitare devreme. Povestește cu patos despre monumentele funerare, având cruce de marmoră pentru fiecare dintre cei doi soți, frumos delimitate de jur-împrejur de feroneria îngrijit lucrată. Îl cred, pentru că nimeni nu s-ar fi oferit să ne ajute dacă nu ar fi cunoscut chiar și un mic amănunt legat de căutările noastre. În schimb, nu știe nimic de locul în care se află acum osemintele Morțunilor, asta e sigur. Avem două variante – prima să încercăm să aflăm mai multe de la primarul comunei, care a luat în arendă cele 30 de hectare de pământuri agricole ale Morțunilor, ajungând la o înțelegere cu moștenitorul Șerban Dan Sassu, strănepot al nobilului romașcan, sau să vedem parcul dendrologic cu speranța că, pe terenul acestuia, vom găsi ultima adresă a lui Vasile G. Morțun. Inspirația îmi spune că parcul poate fi punctul cheie al întregului demers, așa că pornim într-acolo. Ajungem în nici două minute făcute cu mașina. Șansa face ca să ne iasă în față doi săteni din Broșteni pe care cutez să-i întreb dacă știu ceva de locul în care a fost reînhumată familia Morțun. N-am fost deloc surprins să aud cuvintele „chiar aici”, însoțite de semnul mâinii îndreptate fix spre parc. Pâlcul de copaci mă chema. Am luat-o înainte pe o direcție intuită care m-a purtat pe ceea ce-mi părea a se dori o alee neamenajată, dar străjuită de puieți de brazi, recent plantați, din doi în doi metri. La capătul imaginarei alei, un mormânt cu o singură cruce pentru toți cei patru înhumați aici: Vasile și Cornelia Morțun, soț și soție, Cornelia – fiica lor, împreună cu soțul ei, Vasile Sassu. Ne așteptau stingheri.

Primele lucruri pe care ochiul le observă sunt petul de bere sprijinind cripta, ca un străjer al viciilor moderne, și stejarul de 200 de ani cu o coroană împletind cununile cerului. Facem primele fotografii ale locului de veci actual și începem să adunăm sticlele de plastic răspăndite în păienjenișul de buruieni crescute la tot pasul, în vreme ce pornim spre cele două construcții de mică dimensiune din interiorul parcului. Sunt singurele construcții care au rămas în picioare din toată mândria unei moșii altădată înfloritoare. Ne oprim în dreptul unui mic acaret, continuarea unei magazii în formă de L, pe care omul locului ni-l descrie ca o construcție întărită și refăcută cu mijloace rudimentare de cel pe care Revoluția l-a prins locuind aici. Acum, ambele construcții auxiliare sunt părăsite, invadate de vegetația abundentă care le înconjoară maiestuos. Continuăm să căutăm din ochi urme ale fostului conac, incendiat după venirea comuniștilor la putere de mințile înfierbântate de ură ale miliției populare. Vegetația, chiar dacă umbrită de copacii seculari, a acoperit orice dovadă a prezenței Morțunilor pe aceste locuri. Ca și cum nici nu ar fi existat, ca și cum viețile tuturor celor de aici s-au evaporat în poveștile sătenilor din Broșteni care au cutezat să mai amintească de ele. Construcția elegantă a familiei Morțun a fost rasă, la propriu, de pe fața pământului.

Înaintăm alți 30 de metri până la cel de-al doilea obiectiv rămas în picioare: pivnița fostului conac. Cu acoperământ de tablă galvanizată, în mod evident refăcut în ultimele decenii, popasul nostru se transformă ad-hoc într-o expediție de cireșari, atunci când dăm cu ochii de ușile originale ale beciului. Este singura verigă palpabilă care ne apropie de arhaicul vieții domoale din Broștenii începutului de secol XX, parcă de destinele fiecăruia din cele 200-300 de suflete venite să trebăluiască pe moșia Conului Vasilică Morțun. Intrăm fără să stăm pe gânduri, cuprinși de febra cercetării unui spațiu în care timpul a înmărmurit odată cu urmele pașilor lui pe treptele de pământ. Coborâm 5-6 metri, până ajungem la primul nivel al pivniței, de unde două ramuri se bifurcă la stânga și dreapta noastră alți 5 metri, în fiecare direcție. Sunt încăperile care adăposteau proviziile legumicole de strictă necesitate, untura, slănina, cărnurile afumate, ulcelele ornate, strâns legate la gură, cu smăntână, lapte bătut, untedelemn, dulcețuri și compoturi făcute în casă. Resimțim ușorul șoc termic provocat de faptul că am intrat brusc de la cele 30 de grade de afară la mai puțin de 15 grade în hrubă. Aparatul de fotografiat se adaptează și el destul de greu din cauza temperaturii scăzute, a umezelii și întunericului beznă. Iscodim atent fiecare colțișor, atingem cărămizile tavanului boltit prin care s-au strecurat impetuos rădăcinile pământului. Întregul înveliș este o lucrătură măiastră din vechime care ne îndeamnă s-o simțim și cu degetele, nu numai cu ochii. Bolțile au fost înălțate la circa 2 metri și jumătate de la nivelul solului, permițând chiar și unei persoane foarte înalte să nu se aplece. Reluăm pe rând traseul de coborâre spre ultimul nivel, de astă dată adâncit mai bine de 7 metri, unde temperatura resimțită nu depășește 10 grade. Ideal pentru butoaiele cu vin aspru de Broșteni, adunat din boabele mari de coarnă neagră zbdrobite în serile calde de toamnă de vinari și familiile lor. Nivelul de jos ne poartă în toate cele trei direcții în care se ramifică: cele două părți laterale, aidoma etajului superior, și drept în față, adâncincindu-se cât vezi cu ochii, aproape 10 metri. Zăresc un cârlig ruginit cu dublu capăt, asemeni unei ancore, agățat de bolta solidă și după negreala uniformă ce acoperă zidurile de cărămidă îmi dau seama că suntem în mijlocul afumătorii de odinioară. Ne stăpânește senzația unei reîntâlniri cu spiritul viu al culturii moldovenești, învecinate cu istoria seculară a Ținutului Romanului.

Ne uităm cu tristețe la ce a mai rămas din farmecul unei moșii înfloritoare, nu mai departe de acum 80-100 de ani, răscoliți de vitregia nemeritată abătută asupra nobilului romașcan chiar și după moarte. Urcăm anevoios treptele spre firul de lumină care ne-a călăuzit mersul până aici, în căutarea lui Vasile G. Morțun. Ne întrebăm din priviri de ce, în 30 de ani, nimeni nu s-a gândit să-l readucă în atenția semenilor, printr-un gest firesc de racordare morală și spirituală la istoria prezentă, înțelegându-i și apreciindu-i felul onest și generos de a se manifesta public întreaga viață. Ne uităm pe furiș în urmă, pe măsură ce traversăm parcul de la un capăt la altul, încercând să-i zărim pașii molcomi de pe cărările moșiei de la Broșteni – locul în care se retrăgea de fiecare dată atunci când viața capitalei îl obosea peste măsură. În urma noastră rămâne vidul aristocratic dintre „a fost odată” și ceea ce a fost condamnat să nu mai fie.

Într-un capăt de poveste al Bahnei, poposim acasă la ghidul nostru ca s-o cunoaștem pe mama sa. Elena Blanariu, născută în 1936, a muncit de copilă pe moșia Morțunilor încă de pe la 10 ani, ajutându-și mama și frații la culesul viei și recoltelor de tot felul, ba chiar și la întreținutul animalelor de pe moșie. Nu era ușor, boierii aveau 50 de cai, sute de păsări, cirezi de vaci și zeci de porci, câteva hectare de vie și alte câteva de porumb. Timpurile nu erau cu mult înainte de proclamarea republicii, dar când regele era încă rege în țara lui, chiar și după impunerea comuniștilor de către sovietici. Urâte vremuri. Tulburi și fără viitor. Secetă și foamete în Moldova. Cu toate astea, oamenii tocmiți la muncile de pe întinsele pământuri ale Morțunilor primeau cotă din toate culturile moșiei. Bașca vinul și țuica afurisită din cazanul de 500 de litri al jupânesei Cornelia. Prin spate, oamenii o alintau Morțuneasa, fericiți că soarele fiecărei zile nu apune degeaba în ochii lor. Ne povestește atât cât își mai amintește din zilele acelea, tulburată de necazurile bătrâneții și ale bolilor care au podidit-o în ultimii ani. Privirea i se pierde undeva, între zbuciumul celor 83 de ani și nefericirea celor 11 copii născuți. Este mamă eroină, dar acum statul nu îi mai recunoaște neprețiosul merit matern. Îmi șoptește tremurat cum i s-a adus la cunoștință că „s-a prescris”. Ca și cum rolul natural de mamă s-ar putea desființa printr-o hotărâre de guvern. Rămân fără cuvinte și nu am curajul să o privesc în ochi. Mi-e rușine de statul care abrogă drepturi fără să se gândească la oamenii care pătimesc doar pentru că sunt cinstiți cu viața lor.

Am venit la Broșteni – Bahna în căutarea romașcanului V.G. Morțun și am găsit-o doar pe Elena Blanariu care își deapănă firul nealinatei bătrâneți peste amintirile zilelor petrecute pe moșia nobililor Morțun. Două destine care apropie de noi timpul apus, ca două măguri pe culmile Broștenilor ce sprijină pământul și înaltul, împletind fuioarele încâlcite ale trecutului fără viitor.

Documentare pe teren efectuată duminică, 30 iunie 2019

NOTA BENE:

  1. În data de 28 ianuarie 2014, apărea știrea în „Ziarul de Roman” că moștenitorul Domeniului Morțun de la Broșteni – Bahna, dl. Șerban Dan Sassu (fost cadru militar, acum pensionar, strănepot al lui Vasile G. Morțun din spița Sassu-Morțun) „vrea să-i construiască fiului o casă pe locul unde familia a avut conacul”. Sunt cuvintele primarului de atunci din Bahna – Liviu Ploșniță (P.S.D.). Cum în timpul mandatului său nu s-a întâmplat nimic din cele afirmate, rămâne să urmărim ce se va întâmpla de acum înainte, având în vedere că alegerile locale din 2016 l-au dat câștigător, din partea P.N.L., pe actualul primar – dl. Emil Prisecaru.
  2. Pe site-ul de prezentare al Primăriei Bahna, de care aparține și satul Broșteni, nu există nicio mențiune cu privire la Vasile G. Morțun și rolul său în politica și istoria românească, iar datele nu mai sunt actualizate din 2015, de pe vremea fostului primar, trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman pentru conflict de interese.
  3. Actualul primar al comunei Bahna, dl. Emil Prisecaru, mi-a precizat telefonic că reașezarea osemintelor în actuala locație a avut loc „cam acum 50 de ani”, iar „monumentul eu l-am făcut cam prin 2012-2013, dar nu pot să vă zic exact acum”. Am dorit foarte mult să lămuresc această problemă, pe care o consider relevantă pentru perioada care a urmat morții neașteptate a ilustrului Morțun. Reiese că deocamdată nu se poate dovedi științific niciuna din aceste două necunoscute. Oricum, un semn de întrebare rămâne vizavi de afirmația construirii monumentului funerar de către primarul actual, din moment ce, în urma articolului „Vicepreședintele Camerei Deputaților, înmormântat în comuna Bahna”, din 21 ianuarie 2013, publicat tot de „Ziarul de Roman”, unul din comentarii avea următorul conținut: „Așa domnule primar, faceți ceva în memoria lor, amenajați un loc aparte în parc : o troiță, o cruce , ceva care să fie apreciat de toată lumea. De altfel după cum vă știu ambițios sigur o să faceți ceva deosebit, mult succes”. Mesajul de susținere era adresat primarului de la acea dată – dl. Liviu Ploșniță, ceea ce ne conduce spre două posibilități: ori fostul primar a dus la capăt acest proiect în intervalul ianuarie 2013 – mai 2016, ori actualul primar a ridicat monumentul după învestirea din mai 2016, dar nu-și mai amintește ce și când a făcut. Cert este că, în niciunul din cazuri, nu a existat o expunere publică a evenimentului. Rămâne să înțeleg, în perioada următoare, cine și când a înfăptuit gestul moral, după care voi reveni cu un update.
  4. De-a lungul întregii perioade post-decembriste, pentru filiala Roman a P.N.L., acțiunile și memoria lui Vasile G. Morțun – membru marcant al acestei formațiuni politice istorice – nu au însemnat niciodată nimic. Mai mult, chiar și acum, în preajma comemorării a 100 de ani de la moartea sa, conducerea grupării politice romașcane nu anunță desfășurarea unui eveniment comemorativ. Pur și simplu nu înțeleg: omul ăsta s-a născut la Roman și a murit în județul Roman, pe moșia sa de la Broșteni. Dacă nici un romașcan get-beget, cu adevărat o somitate politică, istorică și culturală pentru România, nu este celebrat, atunci ce pretenție poți să ridici vizavi de alți prodigioși înaintași de care n-au auzit decât istoricii sau oamenii de cultură? Recunoștința reparatorie trebuie să intervină în ADN-ul istoriei noastre locale până nu este prea târziu, până ce urmele nu le sunt acoperite de uitare și mistificări și mai grave ca până acum.

APEL PUBLIC
Fac un apel la dumneavoastră, domnule Lucian Micu, în calitate de Primar al Romanului, pentru repararea unei omisiuni din calendarul evenimentelor locale importante și comemorarea, pe 30 iulie 2019, a centenarului morții marelui om de stat Vasile G. Morțun, la monumentul său funerar din localitatea Broșteni – Bahna.

Domnule Laurențiu Leoreanu, ați fost primarul Romanului vreme de aproape 9 ani, acum sunteți deputat în Parlamentul României, vicepreședinte național al P.N.L. și președinte al filialei romașcane. Aveți întipărită în conștiință noțiunea de asumare a răspunderii pentru un lucru bine făcut, așa că știți că istoria se scrie făcând, nu tăcând. Aveți cuvântul!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s