Vasile G. Morțun – Genealogie, album de familie, înfăptuiri

1919-2019, Centenar Vasile G. Morțun (III)

Despre origini

Când bunul său camarad, Ioan Nădejde, reușea să dea spre tipărire lucrarea „V. G. Morțun – Biografia lui și genealogia familiei Morțun”, tocmai se împliniseră 10 ani de când cercetarea fusese începută. Parcă și simți spiritul celor doi prieteni umaniști care tăifăsuiau îndelung despre „însemnătatea pe care ar avea-o studiile monografice despre genealogiile familiilor boierești de mâna a doua”. Îl auzi pe Conu Vasile care recunoaște, realist și franc ca întotdeauna, că știe prea puțin despre Morțunești iar legendele moștenite de la savantul familiei, Manolachi Morțun, i se par „mai curând basme”. Apoi, ți-l închipui pe Ionică Nădejde perorând pentru o țară că astfel de monografii „ar putea învedera plastic ce este elita socială a unui popor, cum se formează, cum se păstrează și cum se înnoiește”. Era în anul 1923 când studiul dedicat amicului dispărut în urmă cu 4 ani, chiar fără a fi isprăvit în totalitate, vedea lumina tiparului cu ajutorul necondiționat al soției Cornelia Morțun și al fiicei Cornelia Sassu, care „au ținut vorba acestuia și au purtat cheltuielile”.

Originile Morțunilor sunt cele ale unor familii de răzeși înstăriți, care se ridică treptat până ajung să joace un rol important în anumite regiuni din Moldova (Ținutul Sucevei, Ținutul Romanului, Ținutul Bacăului sau Ținutul Neamțului). Cei mai mulți s-au ridicat prin alianțe cu fete din familii înstărite, selecția fiind posibilă prin căsătoriile acestora cu cei ce duceau vița mai departe, țintind totodată și o treaptă socială mult mai înaltă. Astfel, după cum relatează Ioan Nădejde, „în urmașii acestor Morțunești găsim sângele celor mai alese familii din elita țării și chiar al familiilor domnitoare din Moldova (Movilești, Mușătești)”. După nenumărate căutări, se poate concluziona că neamul armenesc din care se trăgea Vasile G. Morțun nu suferă decât evoluții ascendente, în ansamblul său genealogic, de la o etapă la alta și de la o spiță la alta. De departe, omul de stat de origine romașcană este încununarea întregului efort și proces ascendent al neamului la care și-au mai adus contribuția familiile Borș, Polizu, Moșinschi sau Agarici.

Cronologia unui destin umanist

Felul de a fi al lui Vasile G. Morțun nu lăsa niciodată loc de interpretări. El este cel care era pomenit în volumele de amintiri de G. Ibrăileanu ca „socialistul generos de la Roman, care-mi împrumutase cărți în 1890”. Iar ziaristul M. Burillianu descrie cum „în camera de hotel tapetată în verde, cu un birou și o canapea, abia poate să încapă mulțimea de oameni politici, literați, pictori, artiști și artiste, care vin să-l vază”. Este, cu siguranță, cea mai veridică descriere din epocă pentru a ni-l putea închipui pe Vasile G. Morțun – un personaj altruist, prețuit, o figură aparte de tot ceea ce oamenii își mai pot închipui azi ca fiind generat de politica românească.
Amintind de campania militară din Bulgaria, din timpul celui de-al Doilea Război Balcanic, în care Vasile G. Morțun s-a înrolat voluntar ca soldat [deși avea aproape 53 de ani și ocupa funcția de deputat de 25 de ani!], Generalul Mihail Schina – fostul Șef de Stat Major al Diviziei a 7-a din care făcea parte și unitatea romașcanului, Regimentul 14 Infanterie -, amintește cum „în timpul marșurilor lungi și obositoare, el era un adevărat apostol propovăduitor al datoriei ostășești, exercitând influența binefăcătoare a celui mai înalt patriotism”.

De multe ori, am senzația ireală că omul ăsta nici nu a existat, de toate lucrurile înfăptuite pentru comunitatea din care provenea sunt date uitării. De nu există, nici la 100 de ani de la moartea sa, vreun semn al recunoștinței nemimate, care să amintească de originea sa romașcană și de binele făcut pentru aceste meleaguri. De nimeni nu pomenește de influența benefică exercitată din funcțiile politice deținute pentru propășirea Romanului: primele lucrări ample de modernizare a infrastructurii (canalizare, aducțiune, pavaj, iluminat public), din perioada cât a condus Ministeriatul Lucrărilor Publice, pe care primarul Mauriciu Riegler nu le-ar fi putut pune în practică fără implicarea sa directă.

În 1882, pe când avea doar 22 ani, Morțun pregătește o primă ediție a operei lui Ion Creangă, intitulată „Povești”, din care reușește să tipărească doar 10 coli [circa 140 pagini – n.n.]. Este singura încercare de apariție a unui volum, în timpul vieții povestitorului de la Humulești, fără a socoti aici unele apariții din publicațiile vremii.

În 1887, împreună cu Ion Creangă, îl vizitează pe Eminescu la Mănăstirea Neamțului, unde acesta era internat, fiind singurul om politic român care îi întinde o mână de ajutor în ultimii săi ani de viață. Începe o corespondență cu acesta, oferindu-i necondiționat sprijinul financiar de fiecare dată când poetul i-l solicita.

Tipărește, în 1890, volumul „Mihai Eminescu – proză şi versuri”, devenit o raritate printre bibliofilii eminescologi. Cu toate că, în nota către cititori, Morțun arăta că „volumul de față trebuia să apară anul trecut“, în realitate volumul ar fi trebuit să apară cu un an înainte, în 1888, în locul celei de-a III-a ediții Maiorescu. Presa îl anunțase insistent, dându-i-se chiar sumarul, dar, din cauze încă necunoscute istoricilor literari, tipărirea lui a întârziat până în primăvara lui 1890.
Cu prilejul centenarului morții poetului național, comemorat în 1989, Editura Eminescu a trimis la tipar volumul „Mihai Eminescu – proză şi versuri”, în ediţie anastatică, reprezentând ceea ce a rămas cunoscut în istoria literară ca ediţia V.G. Morţun, apărută la Iaşi, în primăvara anului 1890. Ediţia Morţun este prima din acel an, între cea de-a patra și a cincea ediție a lui Titu Maiorescu. Deși aceasta fusese dată în lucru mai de mult, având ca unică destinație susţinerea materială a poetului bolnav, a apărut abia după moartea sa. Criticul şi istoricul literar Valeriu Râpeanu își amintea despre volumul anastatic cum “ediţia a ieşit la sfârşitul anului 1989, dar a fost gândită tot ca un omagiu cu prilejul centenarului morţii lui Mihai Eminescu, şi a fost tipărită tot în 1.600 de exemplare, asemenea ediţiei originale a lui V.G. Morţun.

Scrie și tipărește, în 1885, schița dramatică „Ștefan Hudici”, recenzată în „Contemporanul” de Constantin Dobrogeanu-Gherea, chiar la debutul acestuia pe scena criticii literare, iar în 1891 piesa „Zulnia Hîncu”, considerată „lucrarea unui temperament de autor”, ambele fiind jucate la Teatrul Național din Iași.

În perioada cât a avut portofoliul Ministerului Lucrărilor Publice, împreună cu prietenul său, Ioan Nădejde, a întreprins mai multe studii privind modul de organizare a serviciului de odihnă și cazare a lucrătorilor de la calea ferată și a contribuit decisiv la viitoarea legiferare a asigurării muncitorilor.

În anul 1913, politicianul V.G. Morțun se înrolează ca voluntar în Regimentul 14 Infanterie din Roman și participă la Campania Militară a Armatei Române din Bulgaria în timpul Războiului Balcanic, fiind avansat de Regele Carol I, pe câmpul de luptă, la gradul de sergent.

În calitate de Minstru al Internelor, a fost membru în Consiliile de Coroană din 21 iulie 1914, când s-a declarat neutralitatea României, și din 14 august 1916, când România a declarat război Puterilor Centrale.

A murit neîmpăcat, la 30 iulie 1919, iar la înmormântarea sa au participat miniștrii Alexandru Constantinescu, I. G. Duca, Dumitru Buzdugan, George G. Mârzescu, aghiotantul regal Ion Țenescu – din partea Regelui Ferdinand I -, oficialități din mai multe județe ale țării, dar și țărani veniți din zonele învecinate Romanului.
Printre personalitățile care au trimis familiei depeșe de condoleanțe se numără Ion I. C. Brătianu – președintele Partidului Național Liberal, Emil Porumbaru – fost Ministru și Președinte al Senatului, scriitorul Constantin Mille, Apostol Nanu – președintele Băncii Populare, academicianul Arthur Gorovei și mulți alții care se regăsesc, cel mai probabil, în arhiva familiei, depusă în anul 1954 la Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale. Fondul personal Vasile G. Morţun cuprinde un mare număr de scrisori, acte personale, între semnatarii scrisorilor numărându-se zeci de personalităţi politice, scriitori, artişti dramatici şi plastici şi oameni de ştiinţă.

La trei decenii după cele două spirite inconfundabile ale geniului literar românesc pe care le-a susținut permanent – Eminescu și Creangă -, conștient că nu va mai putea recupera niciodată sutele de capodopere ale artei naționale, trimise la Moscova odată cu întreg tezaurul românesc, Conu Vasilică s-a hotărât să iasă, discret, din scena tumultuoasă a vieții publice în foșnetul liniștitor al stejarilor sădiți pe Domeniul Broșteni – Bahna. Nu am nicio îndoială că Vasile G. Morțun a făcut mult mai multe pentru țară decât a reușit, până acum, să facă țara pentru el.

Funcții publice deținute de Vasile G. Morțun

  • Deputat de Roman, din partea socialiștilor, începând cu ianuarie 1888 și până în 1899, când trece la Partidul Național Liberal condus de Ion I. C. Brătianu.
  • Deputat de Roman, din partea liberalilor, între 1899 și 1914.
  • Vicepreședinte al Camerei Deputaților, începând cu anul 1902.
  • Ministru al Lucrărilor Publice, între martie 1907 – decembrie 1910, în Guvernul Dimitrie A. Sturdza (4) și primele două cabinete conduse de Ion I. C. Brătianu. A realizat, în această calitate, reforma legii drumurilor, reorganizarea căilor ferate, îmbunătățirea navigației fluviale și maritime.
  • Senator liberal de Roman, din 1914 până la moartea sa.
  • Ministru de Interne, între ianuarie 1914 și decembrie 1916, în guvernul Ion I. C. Brătianu (3).
  • Președinte al Camerei Deputaților, în refugiul de la Iași, împreună cu regele Ferdinand I și guvernul, între 11 decembrie 1916 și 25 aprilie 1918. În această calitate, Morțun a prezidat și Adunarea Constituantă care a realizat cele două reforme pentru care a lucrat o viață: votul universal și noua lege agrară.

Nota bene

La 6 ani de la moarte, Morțun are parte de o recunoaștere, din partea oficialităților vremii, a caracterului integru și a rolului important jucat pe scena istorică a României. În „Nomenclatura poștală a localităților din România”, alcătuită și publicată în 1925 de către S. Chiperiu – șeful tarifelor poștale în Direcțiunea P.T.T. – apare pentru prima dată mențiunea schimbării numelui comunei Bahna, în partea a V-a a lucrării, ce cuprindea „Lista alfabetică a localităților care, de la 1 ianuarie 1926, vor purta o nouă denumire, conform noii reforme administrative”. Vechea denumire va fi schimbată în Vasile G. Morțun, alături de altă comună rurală din județul Roman, și anume Brăniștenii de Jos care își va schimba numele în Miron Costin. Această recunoaștere postumă a meritelor sale va rezista însă doar 24 de ani, până în 1950, când regimul bolșevic încearcă să-și acopere urmele raptului istoric ștergând din nomenclatura localităților numele tuturor reprezentanților de frunte ai politicii românești din perioada monarhică.

În Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 146 din 31.07.2017, nomenclatorul stradal al municipiului Roman menționează la poziția 180 strada Vasile Ghe. Morțun, ca urmare a HCL 88 din 29.09.2005 „privind stabilirea denumirii unor noi străzi”. Aceasta prevedea la Art. 2 „atribuirea numelor Viorica Agarici, Otilia Cazimir, Marcel Blecher, Vasile Ghe. Morțun, Alexandru Epure, Nae Roman noilor artere situate în cvartalul Mihai Viteazul – etapa a II a – sola A 133, conform schiței anexă”.
Ca să se înțeleagă mai bine, avem inițial, în 2005, un botez de străzi care nu există, apoi, în 2010, o parcelare a terenului ce a aparținut fostului C.A.P. Roman (ulterior Asociației Ion Ionescu de la Brad) și care, prin HCL Nr. 152 din 12.11.2010 „pentru aprobarea trecerii unor bunuri din domeniul privat în domeniul public al municipiului Roman”, devine de utilitate publică. Chiar și în prezent aceste străzi sunt simple fantome, nefigurând pe Google Maps sau Google Street View, deși ultima actualizare în zonă a fost făcută de compania americană în 2012. În ceea ce privește recunoștința administrației locale pentru memoria lui Vasile Ghe. Morțun, aceasta a fost rezolvată cu „o stradă” de vreo 200 de metri (practic un drumeag neasfaltat în incinta fostului C.A.P), deși anexa cu schița cadastrală nesemnată menționează greșit numele străzii ca fiind „Gheorghe V. Morțun” (sic!). În plus, de parcă nu ar fi de ajuns, site-ul Primăriei Roman, la secțiunea „Politică”, se mândrește cu personalitatea lui „Vasile G. Morţun (1869 – 1919) redactor, editor, om politic, fost ministru în diverse cabinete” greșind flagrant anul nașterii sale (care a fost 1860). Uite-așa, Conu Vasilică a ajuns un simplu redactor printre grajduri, a fost „întinerit” cu 9 ani și are de primit un miel după ce i-au zis Gheorghe, în loc de Vasile. Habarnism funcționăresc pe toată linia.

Constant luptător pentru drepturile fundamentale ale omului și vizionar al destinului unit al Europei, precum și al democrației românești de tip european, Vasile G. Morțun imprimă o direcție constantă a conștiinței publice ce nu va fi atinsă decât 70 de ani mai târziu, odată cu reapariția pe scena politicii noastre a lui Corneliu Coposu și a militanților societății civile.
În data de 9 mai 2017, deputatul USR Iulian Bulai, în încheierea alocuțiunii de la tribuna Parlamentului, intitulată “Uniunea Europeană – darul nepreţuit al vizionarilor europeni pentru noi, urmaşii“, rostea această frază: „În 1918, cu un an înainte să moară, Vasile G. Morţun, deputat de Roman şi fost ministru de interne, a prezis formarea Uniunii Europene, spunând: “Peste zeci de ani se va întemeia în Europa o Ligă a Naţiunilor, sub forma unei uniuni de state precum cea a Statelor Unite sau poate numai sub forma unei uniuni vamale, care să apere împotriva concurenţei Americii şi a Asiei“.

Din articolul „Despre Eminescu la Bahna” scris de Ioan Dănilă și apărut în ediția online a ziarului „Deșteptarea”, în 12 iunie 2014, datează ultima relatare a vreunei comemorări a ilustrului nostru înaintaș: „Copiii, care au bătut cu pasul ambele locuri, au făcut poze, au stat de vorbă cu oamenii şi au promis că vor pregăti cum se cuvine centenarul morţii lui V. G. Morţun, peste cinci ani. Acelaşi angajament l-am auzit de la primarul Liviu-Cristian Ploşniţă (al cărui naş de cununie este istoricul Jean Ciută)”. În prezent, Ploșniță nu mai este primar, iar comemorarea centenarului lui Morțun a rămas doar în închipuirea copiilor care pun preț pe promisiunile frumos mirositoare. O himeră care pare să bântuie de un secol întreaga memorie colectivă romașcană.

Album de familie

Surse bibliografice:

  1. Ioan Nădejde – „V. G. Morțun – Biografia și genealogia familiei Morțun”, Institul de Arte Grafice „Speranța”, București 1923
  2. V. G. Morțun – „Zulniea Hîncu”, Editura Librăriei SOCEC & Comp., București 1891
  3. Eminescu – „Proză și versuri”, Editor V. G. Morțun, Iași 1890 (ediție anastatică, Editura Eminescu, București 1990)
  4. https://primariaroman.ro/
  5. https://www.desteptarea.ro/despre-eminescu-la-bahna/
  6. http://www.cdep.ro/
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s